La festivalul – concurs „Galbenă gutuie”, ediţia a IV-a, dedicat poetului, eseistului, prozatorului, traducătorului român, Adrian Păunescu, născut în Republica Moldova, ca şi la precedenta ediţie (premiul mare şi un loc 3), raionul Călăraşi a fost reprezentat de elevi demni de admiraţie.

La 04.06.2017, au excelat pe scena valorică din satul Copăceni, baştina poetului, concurenţi din întreaga republică, printre care şi zece elevi din raionul nostru. Deşi regulamentul concursului s-a schimbat, elevii au făcut faţă cerinţelor. Astfel, ne exprimăm înalta consideraţie DÎTS, care a organizat transportarea participanţilor la festival, pedagogilor, părinţilor, tuturor elevilor interesaţi de această provocare, în mod deosebit premianţilor:

1. Zota Lidiana, cl. a 7-a, din L.T.”V. Alecsandri”, locul I, la secţiunea interpretare;

2. Chicu Irina, cl. a 7-a, din Gimnaziul Tuzara, locul II, la secţiunea interpretare