269923990_4769443899814304_2885211141142072054_n.jpg

Astăzi, 22.12.2021, a avut loc tradiționala conferință a elevilor raionului Călărași, în care au abordat tema istoriei, a evenimentelor istorice și a influențelor asupra vieții, a destinelor umane, reflectate în literatura artistică.

La eveniment au luat parte 17 elevi, din opt instituții, ghidați de 11 profesori de limba și literatura română.

Comunicările au fost axate pe lecturile operelor literare atât incluse în curriculumul de limba și literatura română, literatura universal, cât și pe lucrările în afara listelor recomandate.

Elevii, prin intermediul operelor de referință, au abordat două perspective ale evenimentelor istorice: dramatică, realistă, cu elemente tragice, pe de o parte, și eroică, de cultivare a sentimentelor înălțătoare, a spiritului patriotic, pe de altă parte.

Gr. Vieru afirma: ,,Cine nu și-a scris istoria cu sânge, acela sau n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora.” Despre file sângeroase din istoria națională și universală și transformările vieților umane au comunicat elevii: Sofronovici Mădălina, Ciochină Mariana din Gimn. Onișcani, Iepuraș Daniela, Moraru Ana, Chitoroagă Alina, din LT ,,M.Eminescu”, Sipoteni, Panfil Alexandrina, Teleșcu Crina, din LT Țibirica etc. Despre deportările românilor, exterminarea evreilor de către regimurile influente, totalitare, în timpul și după Cel de al Doilea Război Mondial, au relatat elevii: Iosob Ana, Zinovei Dorina, Triboi Daniela, din LT ,,M.Sadoveanu”, Tulbea Liliana, din Gimn. ,,Ion Creangă“, Bădărău Veceslav, Vîhodțev Iulian, din Gimn. Bahmut etc.

De minune se înscriu în ideile clasicului I.L.Caragiale: ,,Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un șir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învățătură de adevăr și insuflare de virtute.” comunicările următorilor elevi, despre comportamentele exemplare ale eroilor cărților citite: Mardari Alexandrina, Calarașan Cristina, din Gimn. Vălcineț, Pisnic Valeria, din LT ,,M.Eminescu”, Sipoteni, Boroda Sergiu, din Gimn. Rădeni.

Comunicările interesante, concentrate, la subiect, cu citate elocvente din operele de referință, însoțite de PPT-uri întocmite original au fost dovezi ale spiritului critic, analitic, ale dezvoltării competențelor de lectură, digitale, de comunicare ale elevilor.

Mulțumim profesorilor de limba și literatura română: Negru Ecaterina, Gajim Rodica, Fîntînaru Violeta, Sturza Viorica, Maimescu Parascovia, Bădărău Violeta, Gavriliță Raisa, Florea Margareta, Sicinschi Nina, Oprea Olga, Stăvilă Silvia, care, prin exemplul propriu, își determină discipolii să citească, să gândească, să analizeze, să vorbească în cunoștință de cauză, pentru a adeveri așteptarea societății: ,,Aștept o istorie a neamului scrisă lucid, cu cerneală, nu cu lacrimi și sânge.” (V. Butulescu)

Florea Margareta,

specialist principal, DÎTS Călărași

269885988_4769443593147668_570732485366856567_n.jpg